Incerc sa ma educ sentimental, dar nu pot! E greu. Am pus prea multe sentimente in acele persoane, si daca ma dezamagesc le urasc toata viata. De fapt nu cred ca e ura, ca uneori nutresc sentimente frumoase fata de ele si nu ma lasa inima sa nu ma port frumos in unele momente. E prea frumos sentimentul de daruire, de impartasire. Unele sentimente bune raman, chiar si cand urasti. Dar nu vreau sa urasc, deci nu urasc, nu pot sa uit (suna mai bine).
De multe ori am voci in cap de nu pot sa le scot, si vorbesc si vorbesc si nu mai tac. Aaaa, e oribil. Dar dispar.
Incerci sa fugi, incerci sa eviti, dar tot nu scapi.
Cel mai bun exemplu ar fi asta: cu mama, tata, fiul, fiica, sora, fratele, prietenii de suflet - cu astia poti sa te impaci orice rau ti-ar face, pentru ca sunt aia de sange, aia care din toate greutatile care le-ai intampinat, macar o data au fost acolo sa te ajute, sunt persoanele alea care le iubesti de mic, e imposibil sa nu le ierti. Daaaar, celelalte daca iti fac ceva nu poti uita pentru ca sunt pentru tine doar de aparente (...), sunt acolo pentru ca ai tu o legatura cu cineva de-al lor. Si ei au impresia ca daca esti cu cineva de-al lor, automat sunt pentru tine ce sunt pentru persoana respectiva. Wroooong!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu